Cum a fost răstignit, de fapt, Iisus Hristos? Prima reprezentare cunoscută a acestei scene este cu adevărat surprinzătoare

Cum a fost răstignit, de fapt, Iisus Hristos? Prima reprezentare cunoscută a acestei scene este cu adevărat surprinzătoare
Calendar creștin ortodox. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi
Publicat: 13/04/2016, 08:29
Actualizat: 13/04/2016, 12:32

Crucificarea lui Iisus Hristos reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente descrise în Biblie. Evenimentul este comemorat în fiecare an, de majoritatea creștinilor, în ziua Vinerii Mari. Cum s-a petrecut, într-adevăr, acest moment? Specialista în domeniul studiilor religioase Meredith Warren susține că în paginile Cărții Sfinte există numeroase contradicții privind desfășurarea episodului răstignirii.

Cercetătoarea menționează faptul că în primele Evanghelii, cum este cea după Toma, nu este inclusă această scenă. Pe de altă parte, în toate Evangheliile canonice pe care le cunoaștem (cea după Matei, Marcu, Luca și Ioan), este descrisă crucificarea, însă de fiecare dată într-un alt mod.

În niciuna dintre Evangheliile cuprinse în Noul Testament nu este descris cu exactitate modul în care Iisus a fost răstignit pe cruce. De exemplu, în Evanghelia după Ioan se vorbește de faptul că Mântuitorului i-au fost bătute cuie în palme și în picioare. Acest caz apare și în versetul 21 din Evanghelia după Petru, unde se menționează că după ce Iisus a murit, i-au fost scoase cuie din ambele mâini.

Citește în continuare pe Descopera.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță